La final de Neversea

Festivalul care a răsunat pe litoralul românesc s-a încheiat și a fost un adevărat succes. Peste 150.000 de participanți au ales să intre pe tărâmul magic de la malul mării pentru trei zile de neuitat.

Deschiderea oficială a festivalului a avut loc vineri în 7 Iulie și a fost marcată cu focuri de artificii și bineînțeles cu povestea Neversea. Un număr impresionant de peste 47.000 de participanți au fost prezenți în prima zi de festival.În prima seară pe scena festivalului au urcat  Sam Feldt, Ella Eyre, Rita Ora, Lost Frequencies, Danny Avila, Tiesto și Tujamo.  Pe celelalte scene au concertat alți peste 30 de artiști printre care Wilkinson, Zeds Dead, Sasha, Mazde, Soichi Terada și mulți alții. Artiștii au fost impresionați de numărul mare de fani, iar cei care au urcat pentru prima dată pe scenă în România au declarat că se vor întoarce cu siguranță. A doua

Peste 53.000 de mii de fani din țară și străinătate au participat la cea de-a doua zi a celui mai mare festival de pe malul Mării Negre, NEVERSEA! Cuprins de energia pozitivă și de explozia de fericire a zecilor de mii de fani, AFROJACK, unul dintre cei mai buni DJ ai lumii, a coborât în mijlocul celor prezenți, și mai mult decât atât, și-a prelungit show-ul cu o jumătate de oră. În a doua zi de fetival au urcat pe scena principală nume mari precum Mike Perry, Delia, Bassjackers, Afrojack, Years&Years, Fatboy Slim, Ferry Corsten. Pe celelalte scene au concertat alți peste 30 de artiști printre care Rudimental DJ, Marc Romboy, Parra for Cuva, Rampue, Blondish și mulți alții.

În a treia zi de festival au urcat pe scena principală DUA LIPA și JASON DERULO, doi dintre cei mai așteptați artiști. Cei doi s-au aflat pentru prima dată pe o scenă din România. JASON DERULO a rămas uluit de numărul mare de fani pe care îi are în România și a declarat că abia asteaptă să se reîntoarcă aici. Peste 50.000 de mii de festivalieri au dansat pe plajă și în cea de a treia zi a festivalului NEVERSEA.

Neversea rămâne fără doar și poate un festival de referință și desigur cel mai mare festival organizat pe litoral. Numărul impresionant de artiști care au venit în România, pe o parte dintre ei îi revedem în mai puțin de o lună la Untold, a adus un plus foarte mare ceea ce va duce probabil și la creșterea Neversea în viitor. Este impresionantă realizarea acestui festival, dar și faptul că publicul a reacționat atât de bine la un festival nou. 

 

NEVERSEA 2017 a adunat pe litoral pentru cele trei zile de festival participanți din țară dar și din străinătate care au participat atât la concertele de la mainstage cât și de la celelalte scene ale festivalului. NEVERSEA a reușit să devină cel mai mare festival organizat pe plaja Mării Negre, dar și al doilea festival din România ca număr de participanți, după UNTOLD. 

fotocredit: neversea.com

 

Avem bani de Eurovision! România, oficial și la ediția 2018!

Anul viitor România va participa sigur la Eurovision. Consiliul de Administraţie (CA) al TVR a aprobat înscrierea României la cea de-a 63-a ediţie a evenimentului. Acest lucru se întâmplă după ce, anul trecut, am ratat participarea din cauza lipsei banilor.

Startul înscrierilor pentru Eurovision 2018 se va da la final de an, iar în februarie sau martie anul viitor va avea loc selecția la nivel național, în urma căreia un artist sau o trupă, cea mai votată de juriu și de public, va reprezenta țara noastră la Eurovision 2018. Țara care va găzdui competiția de anul viitor este Portugalia.

Premieră la cinema: Spider Man – Homecoming (2017)

Peter Parker, interpretat de Tom Holland, care a debutat de curând în Captain America: Civil War, intră în Universul Cinematografic Marvel, jucând rolul titular din Spider Man, cel mai popular personaj de benzi desenate din istorie şi bijuteria coroanei pentru Marvel comics. Personajul revine acum pe marile ecrane într-o nouă versiune, proaspătă şi hazlie, produsă de Marvel Studios, care îl aduce pe Peter Parker pentru prima dată pe ecran alături de eroii Universului Cinematografic Marvel. În noua peliculă, Peter revine acasă, unde locuieşte împreună cu mătuşa sa May, interpretată de Marisa Tomei, evoluând sub directa supraveghere a noului său mentor, Tony Stark. Atunci când apare Vulturul, interpretat de Michael Keaton, un nou personaj malefic, acesta devine un pericol pentru toate lucrurile importante din viaţa lui Peter.Premiera filmului are loc în 7 Iulie pe marile ecrane din România.

 

LG G6: Dovada că LG încă mai are de adus inovații utile [REVIEW]

LG G6 este unul dintre cele mai spectaculoase telefoane lansate anul acesta. A fost prezentat în cadrul MWC 2017, la Barcelona, și a făcut furori datorită display-ului de 5,7 inch lipsit de margini. L-am testat și am descoperit că display-ul nu este singurul său atu. Acesta este review-ul Playtech.ro pentru LG G6. 

LG G6 a reușit să uimească printr-un display atipic. Într-adevăr, smartphone-ul nu încorporează cele mai noi componente și nici nu se vrea o bestie din punct de vedere al performanțelor. Însă display-ul, așa cum ziceam, este extrem de reușit, precum și experiența de utilizare, așa cum veți vedea mai departe.

Display-ul telefonului este din margine în margine, are un format lunguieț și o diagonală de 5,7 inci și rezoluție QHD – mai lung decât cele cu care ne-am obișnuit până acum și propune un raport de aspect 18:9. Ecranul este compatibil cu standardele HDR 10 și Dolby Vision, ceea ce înseamnă că este capabil să redea filme în aceste formate, imaginile fiind apropiate de cele pe care le vedem în viața reală.

Designul este unul premium, LG renunțând la plastic (sau la metal acoperit cu plastic) în favoarea sticlei și metalului. Butonul de power a fost păstrat pe partea din spate, iar butoanele de volum sunt pe marginea din stânga. Camera foto duală de pe spate dă un aer deosebit telefonului, accentuând simetria dispozitivului. LG G6 încorporează un procesor Snapdragon 821 și 4GB memorie RAM. Cu toate că procesorul nu este nici cel mai nou și nici cel mai performant de pe piață, optimizările făcute de LG sunt vizibile, dar despre asta vom vorbi mai în detaliu un pic mai târziu.

Camera duală de pe spatele telefonului are doi senzori de 13MP, unul cu lentile wide, ca în cazul LG G5. Unul dintre senzori – cel cu lentilă normală – dispune de stabilizare optică a imaginii, are autofocus, diafragmă f1.8 și detecție în fază. Cel cu lentilă wide are focus fix și diafragmă f2.4, stabilizarea optică lipsind. Camera frontală este de 5MP și are și un mod wide, pentru a realiza selfie-uri de grup.

Bateria este de 3.300 mAh, LG G6 are senzor de amprentă, este rezistent la apă și are slot pentru carduri microSD. Cam atât cu specificațiile. Să vedem ce e bine și ce nu e bine la noul flagship sud-coreean.

Păreri LG G6 – Puncte pro

Display-ul este primul lucru pe care îl observi când vezi acest telefon și este unul dintre cele mai mari puncte pro ale LG G6. Impactul vizual este puternic, iar LG primește puncte bonus fiindcă a lansat un telefon cu display enorm și dimensiuni mici, chiar înaintea celor de la Samsung. Culorile sunt intense, contrastul și luminozitatea sunt puternice, iar funcția HDR este și ea plăcută.

LG G6 este gândit pentru a oferi o experiență video desăvârșită și reușește acest lucru cu ajutorul display-ului wide, cu toate că spațiul negru lateral care apare la redarea conținutului 16:9 poate fi deranjante.

Designul este un alt punct forte al LG G6. Cu toate că diagonala display-ului este mare, telefonul este foarte ușor de ținut în mână, iar asta este un plus considerabil. Senzația oferită este de smartphone solid, dar prietenos, inedit, dar serios. Nu este un telefon subțire, iar asta nu e un lucru neapărat rău. Acest aspect îi conferă utilizatorului senzația că are de-a face cu un dispozitiv care nu se va îndoi dacă nu îl va poziționa perfect în buzunar.

Performanțele sunt bune, atât în sarcini uzuale precum browsing și aplicații simple, cât și în gaming sau multimedia. Cei cărora le pasă de testele sintetice s-ar putea să nu fie mulțumiți de scorurile din aplicațiile de benchmarking. Ca să vă faceți o idee, LG G6 se poziționează un pic sub Huawei P10 și la distanță mare de iPhone 7 și Samsung Galaxy S8, lucru de așteptat având în vedere că telefonul folosește un procesor de generație anterioară, adică Snapdragon 821. Totuși, pentru majoritatea utilizatorilor, adică cei care își doresc un telefon puternic care să nu încetinească orice ai arunca spre el, LG G6 este o opțiune foarte bună.

Camerele foto sunt bune, chiar dacă îmbunătățirea față de cele văzute pe LG G5 nu este foarte mare. Camera wide este foarte distractiv de folosit și este utilă atunci când vrei să surprinzi un peisaj, dar în condiții de luminozitate scăzută nu oferă rezultate bune. Celălalt senzor, cel cu stabilizare optică și diafragmă f1.8 se descurcă mult mai bine la acest capitol. Focalizarea se face rapid, la fel și declanșarea, iar fotografiile făcute noaptea sunt mai mult decât decente. Cu toate că LG G6 nu scoate poze nocturne la fel de bune ca cele obțiune cu Samsung Galaxy S8 sau Google Pixel, se apropie destul de mult, iar fotografiile sunt folosibile. Modurile foto pătrate sunt amuzante, dar depinde și de gustul utilizatorilor. Personal, nu m-au impresionat foarte mult, mai ales că trebuie accesate și cam multe setări pentru a le folosi, iar modul de mâncare este util doar pentru cei care nu își editează pozele în aplicații terțe înainte de a le publica. Filmarea este lină, iar stabilizarea optică își face simțită prezența, ceea ce este un lucru bun.

Rezistența la apă este mai mult decât binevenită, având în vedere că acesta este primul vârf de gamă LG dotat cu o astfel de funcționalitate. Ne bucurăm că LG a decis să păstreze și slotul pentru card microSD, chiar dacă a trebuit să renunțe la bateria detașabilă.

Review LG G6 – Puncte contra

Autonomia ar fi putut fi mai mare. Procesorul menționat mai devreme nu este foarte bine optimizat din punct de vedere al consumului, iar bateria de 3.300 de mAh face față cu greu unei zile întregi de folosire intensă, cu toate că bateria în sine este mare. Display-ul generos este și el un consumator mare de resurse, așa că cei obișnuiți să butoneze tot timpul telefoanele și să vadă multe clipuri nu se pot aștepta la mari performanțe.

LG a inclus, totuși, o funcție de încărcare rapidă, iar aceasta este binevenită.

Prețul este ridicat dacă stai să judeci din prisma componentelor. Singura tehnologie cu adevărat nouă adusă de LG pe LG G6 este display-ul QHD 18:9 cu HDR. Procesorul este unul de generație trecută, procesorul grafic la fel, și LG G6 nici nu vine cu lucruri precum scanner de iris sau încărcare wireless. Nici camerele nu sunt tocmai noi, iar când tragi linie realizezi că plătești pentru un telefon de anul trecut într-un ambalaj proiectat pentru 2017.

Concluzie LG G6

LG G6 este pachetul perfect pentru utilizatorii obișnuiți, venit ca o gură de aer proaspăt având în vedere că sud-coreenii nu au mai lansat un flagship notabil de la LG G3 încoace. LG G Flex, LG V20 și LG G5 pot fi considerate smartphone-uri experiment, aducând inovații inutile. Cu G6, LG a ieșit din zona de nișă și a ajuns să se adreseze tuturor celor interesați de un telefon vârf-de-gamă.

În pofida unor mici probleme, LG G6 rămâne unul dintre cele mai bune telefoane lansate anul acesta și este o opțiune de luat în considerare.

sursa:playtech.ro

Adrian Despot îi ia locul lui Marius Moga la Vocea României

Adrian Despot a semnat cu Pro TV și este noul antrenor de la Vocea României.Liderul trupei Vița de Vie ia ia locul astfel lui Marius Moga în echipa juriului emisiunii.

Adrian Despot revine în televiziune. A semnat cu Pro TV și devine noul antrenor de la Vocea României, luându-i locul lui Marius Moga. Despot va lupta cu Loredana, Smiley și Tudor Chirilă pentru cele mai bune voci ale sezonului șapte și va încerca să-și formeze cea mai tare echipă pe care să o ducă spre finală, cât mai aproape de marele trofeu. Liderul trupei Vița de Vie, Adrian este un artist complex, are o personalitate puternică, este sincer, independent și are un umor fin. În cei peste 23 de ani de când și-a început cariera, a lansat nouă albume, a produs și a făcut parte din diverse show-uri de televiziune și radio, a compus muzică pentru film și televiziune și a format numeroși alți artiști. Este absolvent de Conservator, a studiat inginerie de sunet la SAE Institute din Köln, face parte din Comisia de Specialitate a Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți și este membru al Uniunii Compozitorilor din România.

sursa:adpm.ro

Începe Neversea

Cel mai mare festival de pe malul Mării Negre începe vineri 7 Iulie, pe frumoas plajă care așteaptă festivalierii pentru trei zile de distracție. 

Cu un line-up impresionant care îi inlcude pe Jason Derulo, Tiesto, Afrojack, Dua Lipa, Rita Ora, Fatboy Slim, Years&Years, Ella Eyre și mulți alți artiști, festivalu promite să devină o destinație de succes pentru cei ce iși doresc pe lângă un concediu la mare și distracție pe măsură. Ultimele detalii legate de festival au fost furnizate de către organizatori și pot fi bineînțeles consultate pe site-ul oficial al festivalului.

Detaliile despre acces, sistemul de plată, întreaga producție a festivalului, precum și  măsurile de siguranță pot fi consultate mai jos, sau pe site-ul oficial: www.neversea.com

CHECK IN ȘI ACCESUL ÎN FESTIVAL

Preschimbarea biletelor în brățara de festival se face doar cu actul de identitate, începând cu data de 6 iulie, ora 14.00, la zona de check in, de la singura intrare în festival amplasată la intrarea pe plaja Modern, strada Lebedei, dinspre Portul Turistic Tomis Constanța (cele trei corturi mari de culoare albă). Aceasta este singura zona în care festivalierii pot schimba biletele sau abonamentele în brățări. Cei care doresc să-și achizitioneze bilet de 1 zi, în perioada festivalului, pot să o facă de la cele 7 case de bilete amplasate în zona punctului de informare NEVERSEA (Cherhanaua de Stuf, lângă bariera de la intrarea pe plaja Modern, dinspre port).  Accesul minorilor sub 14 ani este permis doar pe baza unui bilet valid și însoțit de un părinte, iar accesul minorilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se face cu abonamentul de festival și în baza acordului parental scris (care poate fi descărcat de pe neversea.com/parentalconsent).

În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: ghiozdane, droguri, sticle, biberoane, lasere, genți, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare și băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți participanți.

Este permis accesul cu: poșetă/borsetă (dimensiunea maximă permisă 21cm x 29cm) medicamente, insulină, picături uz medicinal, spray inhalator pentru astm. Orice astfel de produse sunt premise doar dacă sunt însoțite de scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor acesteia și cu maxim o doză zilnică. Pentru întreaga listă de obiecte permise și interzise în perimetrul festivalului, participanții pot consulta regulamentul de pe site-ul www.neversea.com.

SISTEM DE PLĂȚI ÎN FESTIVAL!

Cu brățara de festival se asigură și accesul și plata în perimetrul evenimentului. Doar cu brățara de festival (cu chip integrat) oferită de VISA-Raiffeisen se pot achiziționa produse în interiorul festivalului, plata cu cardul bancar sau numerar direct la comerciant fiind interzisă. Brățara poate fi încărcată prin două opțiuni: încărcările online (detalii despre modalitatea de încărcarea online vor fi disponibile pe neversea.com, începând cu 5 Iulie) sau la cele 50 de puncte de încărcare (Credit Point) din cadrul Neversea. Festivalierii vor putea urmări pașii oferiți de aplicația Neversea (disponibilă în App Store și Google Play) pentru a vedea cum funcționează încărcarea online. Această metodă de încărcare îi va ajuta pe festivalieri să salveze timp prețios și îi va ține departe de posibilele cozi de la Credit Point.  Pentru o mare parte din punctele de încărcare din festival, organizatorii au pregătit un program prelungit de lucru, unele Credit Point-uri având chiar orar non-stop de funcționare. Brățara se poate încărca cu orice sumă, iar festivalierii vor putea retrage ceea ce nu au cheltuit pe toată perioada festivalului până când evenimentul se apropie de final. Festivalierii își vor putea retrage banii de pe brățara doar până pe 10 Iulie 2017 la 10 dimineața, de la oricare din cele 50 de Credit Points din festival.

 PRODUCȚIA FESTIVALULUI NEVERSEA

Peste 3 000 de persoane lucrează în producția efectivă a festivalului NEVERSEA, dintre care peste 500 sunt voluntari. În ceea ce privește logistica festivalului, cifrele sunt impresionante: peste 200 de camioane necesare pentru transportul logistic. Scena principală are 16 metri înălțime, peste 80 de metri baza și 400 mp de ecran led. Perimetrul festivalului este împrejmuit de 5 km de gard. Pentru grafica și designul tuturor scenelor s-au adunat peste 600 de ore de muncă a peste 20 designeri și arhitecți, ce au contribuit la crearea universului NEVERSEA din acest an. Pentru protecția plajelor se folosesc peste 10.000 mp de podele de lemn și peste 8.000 mp de podele protecție trafic greu. Fiind o locație inedită și fără energie electrică, organizatorii folosesc 22 de generatoare pentru a acoperi întreaga zonă. Cablurile electrice care se vor folosi au greutatea de aproximativ 12 tone, iar lungimea lor, dacă ar fi să le punem cap la cap este de circa 25 kilometri. Toate acestea sunt conform standardelor tehnice internaționale de utilizare în medii speciale-mobile. Puterea totală instalată este de 3,5 MW (3,5 megaWati)(3,5 milioane watti) în festival, doar la scena principală puterea instalată fiind de 1,1 MW. Având aceste date putem spune că festivalul este de mărimea unui mic oraș din România.

MĂSURI DE SIGURANȚĂ ÎN FESTIVAL

Sute de politiști din toate structurile Inspectoratului General al Poliției Române, 150 de jandarmi, dar și polițisti locali vor asigura liniștea și siguranța în acest an, la Festivalul NEVERSEA. În plus vor exista și 300 de agenți de securitate privați care vor activa în perimetrul evenimentului. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”a județului Constanța va avea două spitale de tip PMA (post medical avansat) amplasate lângă zona de mainstage și în imediata apropiere a accesului în festival, dar și patru puncte de prim ajutor. De asemenea toate camerele de gardă ale tuturor spitalelor din Constanța, dar și din județ vor fi deschise pentru sprijin medical, în caz de nevoie.

Începe Street Food Festival

Cel mai „apetisant” festival revine la Cluj-Napoca în perioada 6-9 Iulie pe Aleea Sadionului și promite să ne ofere cele mai interesante preparate culinare.

Festivalul a avut un debut de succes și după cele 4 ediții din 2017, care au avut loc la Oradea, Iași, Sibiu și Arad, se întoarce în inima Transilvaniei la Cluj-Napoca. Vom avea ocazia să alegem din cei peste 60 de vendori, să degustăm diverse rețete și să participăm la activități tematice. La fel ca și anul trecut, Aleea Stadionului se va transforma în cea mai mare bucătărie unde se vor pregăti preparate culinare de către Chef Foa, dar și de alți bucătari.

***

“Cluj, ești pregătit? Abia am așteptat să ne întoarcem acasă, de unde am și pornit acum un an acest concept care ne e din ce în ce mai drag. În momentul de față suntem extrem de mulțumiți de evoluția frumoasă a acestui proiect și suntem surprinși mereu de cât de mult s-a dezvoltat piața de street-food din România. Muncim zi de zi să conturăm cât mai bine această experiență Street FOOD Festival și spre marea noastră bucurie rezultatele bune nu se lasă așteptate. Am reușit anul acesta să adunăm peste 180.000 de gurmanzi la Oradea, Iași, Sibiu și Arad. În turneul din 2017 ne vom mai opri și la Cluj, Brașov, Alba Iulia, Bacău și Timișoara și abia așteptăm să vedem ce ne rezervă viitorul. Mulțumim tuturor celor care ne sprijină, de la sponsori și parteneri și în mod special adresăm mulțumiri și autorităților locale care ne oferă de fiecare dată suportul necesar și încrederea pentru a pune în practică ideile noastre. Ne vedem pe Aleea Stadionului în perioada 6 – 9 Iulie la cel mai mare Street FOOD Festival de până acum.”Constantin Covaliu, General Manager Street FOOD Festival

Vedeta festivalului, mâncarea, va depăși limitele imaginației gurmanzilor și va pune la teste savuroase papilele gustative cu influențe din întreaga lume. Burgerii suculenți vor face echipă cu preparatele cu specific mexican, italienesc, nemțesc, asiatic, spaniol și, alături de un desert apetisant vor construi un meniu de neratat. Preparatele vor putea fi servite într-o atmosferă relaxantă alături de prieteni în zonele special amenajate alături de muzică live, cinema outdoor sau, de ce nu, la conferințele Meet&Greet unde vor avea șansa de a cunoaște poveștile unor chefi renumiți pentru activitatea din bucătărie precum: Antonio Passarelli, Cătălin Jernoiu, Paul Siserman, Horia Șimon, Marius Mureșan, Nicu Crăciun sau Alexandru Rada. De asemenea, publicul se va putea implica și în activitățile sociale inițiate în cadrul festivalului: colectarea selectivă a resturilor alimentare și a uleiului folosit, dar și în cadrul campaniei Share a Meal, prin care se vor putea dona porții de mâncare ce vor fi duse mai departe la adăposturile pentru oamenii nevoiași și la centrele pentru copii.

Pe gurmanzi îi așteaptă un final de săptămână extraordinar, care nu trebuie ratat. Activitățile, mâncarea delicioasă și programele artistice vor fi ocazia perfectă să evadăm din cotidian și să ne relaxăm.

sursa foto: street food festival

Dan Bittman a investit 750.000 de euro într-un parc nautic

Dan Bittman s-a lansat în afaceri și a investit 750.000 de Euro într-un parc nautic situat pe lacul pe care îl deține lângă București. Inițial, balta era destinată pescuitului sportiv, însă acum devine un spațiu de agrement ce include un restaurant și un hotel. „Am vrut să schimb structura lacului. Asta pentru că în zonă toată lumea practică pescuit sportiv sau are o piscină. Eu am vrut să merg pe sport. În drum spre mare, cei care doresc se pot opri și aici. E un fel de resort, în care lumea să vină să se simtă bine. Avem și terasă și locuri de cazare și teren de fotbal”, a declarat Dan Bittman pentru presă. Artistul dezvăluie că a investit o mare parte din averea lui în acest proiect și că va lansa și un club de karate. „Acum îmi lipsesc banii. Banii sunt o mare problemă, nu ajung. Cu concertele stăm bine, dar aici e mai mult decât un concert. Facem și un club de karate pe malul lacului”, a mai precizat acesta.

Sursa: ADPM.

Pasiunea te poate duce la Tomorrowland

L-am cunoscut personal și am avut ocazia să îl și ascult. Eu un fan al muzicii trance, el un aspirant care dorește să se afirme și să ofere muzică de calitate. Pe scurt vorbim de David Pușcaș cunoscut sub numele de scenă GUARD14, un adevărat talent care ne-ar putea reprezenta în acest an chiar la Tomorrowland. David este printre cei 5 finaliști în competiția de a mixa pe scena TranceAddict de la celebrul festival.

WOW: Cum a început pasiunea ta pentru muzica trance și ce te-a determinat să evoluezi în direcția asta?
Guard14: Am început să ascult muzică trance în anul 2006 și chiar de atunci am simțit că acest gen are ceva aparte pentru mine, un feeling unic. Aveam puține cunostințe în domeniul muzical dar treptat, ascultându-i săptămânal pe mai mulți DJ de trance din top precum Armin van Buuren, Above & Beyond și Paul van Dyk, am reușit să-mi îmbogățesc “vocabularul” muzicii electronice. Doar în momentul în care am participat pentru prima oară la un eveniment trance susținut de Armin van Buuren, mi-am spus că și eu îmi doresc să mixez trance cândva.
În prezent mixez mai multe stiluri prin conceptul meu și a echipei mele, Evolve, de la deep la progressive, chiar și techno, dar trance-ul, prin subgenurile preferate de mine, va rămâne întotdeauna principalul meu sound.

WOW:Ai avut multe apariții? Unde ai avut ocazia să mixezi și cum a primit publicul set-urile tale?
Guard14: Multe apariții nu pot spune că am avut deoarece genul trance înca nu are un public foarte dezvoltat în România, astfel încât să fie promovat de cluburile și festivalurile locale. Această situație, însă, aș putea spune că se va schimba în viitorul nu prea îndepărtat, luând în considerare mișcarea accelerată a trance-ului în vest. Tomorrowland susține anul acesta 6 scene trance, în timp ce anul trecut a susținut doar una singură. De asemenea, un nou festival din București, Timeshift, va avea o scenă dedicată muzicii trance, TranceANDance.
Privind a doua parte a întrebării, am mixat în cluburi din Cluj, precum Submarine, The Shelter și GAP, și de asemenea la câteva evenimente private. Publicul, în general, a fost foarte receptiv și încântat de poveștile mele spuse prin muzica trance.

WOW: Să trecem puțin la nominalizarea ta în cei 5 finaliști pentru scena TranceAddict de la Tomorowland. Ce înseamnă nominalizarea pentru tine? 
Guard14: Nominalizarea este o realizare imensă care deja mi-a propulsat reputația ca și DJ, ceea ce înseamnă că îmi pot promova muzica selectată la o audiență mai largă.

WOW: Ce așteptări ai dacă câștigi competiția?
Guard14: Dacă în 30 iunie, vineri, o să fiu anunțat câștigător, voi putea spune că evenimentul va fi cel mai mare gig al meu de până acum. Fiind perfecționist, în primul rând o să-mi direcționez concentrarea la pregătirea playlist-ului pentru deschiderea scenei, unde aș avea onoarea să mixez alături de legende ale trance-ului precum Airwave, Andy Moor, Gabriel & Dresden, Paul Oakenfold și Simon Patterson.

WOW îl susține în această competiție și vă rugăm să o faceți și voi printr-un comentariu legat de mix și o apreciere la la link-ul de mai jos:
http://tranceaddict.com/djcontest/2017/finalists/GUARD14/
Fiecare părere contează în alegerea câștigătorului.

Succes!

Ce ținute au purtat vedetele la festivalul Glastonbury

Festivalul de muzică Glastonbury a avut loc în Marea Britanie în ultimele zile în fața a zeci de mii de oameni. Mulți dintre ei au ales să locuiască în corturi amplasate pe terenul din fața scenelor, intrând în atmosfera specială și inconfundabilă cu care Glastonbury și-a obișnuit deja fanii. Mai mult, majoritatea dintre cei prezenți și ne referim aici la vedete, sunt deja obișnuite cu vremea capricioasă așa că au ales să poarte cizme de gumă în caz de ploaie.

ROSE LESLIE ȘI KIT HARINGTON

POPPY DELEVINGNE ȘI SIENNA MILLER

MARGOT ROBBIE

 

JOHNNY DEPP

CARA DELEVINGNE

BRADLEY COOPER

ALEXA CHUNG

MARGOT ROBBIE

CARA DELEVINGNE

 

Pe scena festivalului au cântat nume celebre din industrie precum The Jacksons, Radiohead, Foo Fighters, Katy Perry sau Craig David. Printre spectatori s-au aflat și vedete cunoscute care au intrat în atmosfera evenimentului purtând vestimentații hippie sau boho chic.

Sursa: ADPM.