Bogdan Nicolai – jurnalist, entertainer și trend setter

Despre Bogdan Nicolai am auzit doar vorbe pozitive. Este o persoană pasionată de lumea media și de tot însumă aceasta, de radio de televiziune, de emisiuni și nu în ultimul rând de citit, atunci când timpul îi permite desigur. În prezent Bogdan este prezentatorul emisiunii „Life Couch” de la A List Magazine și pe care o puteți urmări pe site-ul alistmagazine.ro în cadrul secțiunii „Interviews”. Iar cariera sa nu se încheie aici pentru că Bogdan are în palmares multe realizări atât la radio cât și în televiziune. Mai multe despre Bogdan puteți afla din flash interviul de mai jos.

Bogdan Nicolai, jurnalist și entertainer. Câte ore are o zi de-a ta?

Privit din elicopter, programul meu are doar două părți egale: 12 ore de somn și 12 ore de muncă. Dacă dai zoom, vei zări și alte mici părți dedicate unor pasiuni precum cititul.

Ești foarte bun prieten cu rețelele de socializare. Cât de importante crezi cã sunt pentru o celebritate?

Depinde mult și de domeniul în care ajungi celebru și de oamenii cărora alegi să le transmiți un mesaj. Unui muzician, rețelele sociale îi pot aduce mai mulți oameni la concert decât i-ar fi adus orice altă forma de promovare. Pentru un fizician, ele pot fi un instrument fantastic prin care poți verifica instant succesul unei idei într-un mediu avizat.

Ai descoperit mulți tineri talentați care astãzi au ajuns foarte cunoscuți. Cum a fost în cazul tãu?

Aștept să mă descopere ăi pe mine cineva. Ha, ha! Eu am descoperit singur, acum vreo 17 ani, că îmi plac scrisul și media. Apoi, peste tot am întâlnit neoameni și oameni de bine care au crezut în ce fac.

La 15 ani te-ai apucat de radio, în timp ce alți colegi își trãiau adolescența. Ce rol a avut familia în tot acest timp?

M-au susținut, dar nu orbește. Mă trăgeau de mânecă atunci când credeau că am făcut o emisiune slabă.

Ai fost un adolescent rebel, sau din contrã, mai introvertit?

Un rebel.

Ești și MC, joci diverse personaje, fãcând evenimente corporate memorabile. Cât timp dureazã pregãtirile pentru un eveniment?

Mult mai mult decât evenimentul în sine. Trebuie să înțeleg bine un brand pentru care lucrez și mesajul pe care vrea să îl transmită. Urmează partea de pregătire: scrierea discursului, a glumelor, crearea unui personaj potrivit, pregătirea mometelelor speciale, repetiții, costume etc.

Ești considerat un trend setter. Care crezi cã este viitorul radioului?

Nu trebuie să fii un vizionar ca să-ți dai seama că totul se mută pe internet și că radioul, tv-ul și presa scrisa vor deveni unul și același produs media accesibil oricul și de oriunde.

Ai un timbru vocal special, recognoscibil. Te-ai gândit sã lucrezi și ca voiceover artist?

Am o voce veselă, dar nu e un timbru grav. Mai degrabă aș dubla niste desene animate.

“Life Couch”, sau cum aduce Nicolai lumea culturalã în mediul online. Mai sunt oamenii interesați sã meargã la teatru/cinema/ concerte în offline?

Da. Altfel ce sens ar mai avea emisiunea. Sunt, an de an, zeci, poate chiar sute de evenimente sold out.

Ești o persoanã extrem de pozitivã. Care e secretul?

Cred că sunt mult prea puține lucruri care merită tratate cu seriozitate.

Un gând pentru cititorii E-Wow Magazine

Priviti cu mare atenție un copac.

Mai multe detalii despre Bogdan Nicolai pe bogdannicolai.ro
sursa foto: bogdannicolai.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 26 = 27