LG Nexus 5X are ”suflet” bun, dar ”haine” ponosite [REVIEW]

În fiecare an, Google alege un producător de telefoane pentru a realiza ”vasul” în care gigantul să ”verse” ce are mai bun: noua versiune de Android. ”Vasul”, numit Nexus, și-a făcut apariția în d

ouă versiuni anul acesta, Nexus 5X și Nexus 6P. Noi am testat versiunea mai mică, adică Nexus 5X, creată de cei de la LG. 

Cum majoritatea companiilor preferă să implementeze Android, pentru că oferă un grad mare de libertate și pentru că este ușor de modificat, au apărut zeci de versiuni, cu aspect diferit, cu funcționalități diferite, care, în anumite cazuri, ar putea fi considerate (cu toate că nu sunt) sisteme de operare complet diferite

LG Nexus 5x – Introducere

LG Nexus 5x este, pe baza specificațiilor, un smartphone mid range care tinde spre high end. Am putea spune că este la nivelul telefoanelor vârf-de-gamă lansate anul trecut, dar nu am putea spune că este un telefon premium, din cauza aspectului și materialelor folosit, dar asta este o conversație pentru secțiunea de minusuri.

LG Nexus 5x are un display de 5,2 inch cu rezoluție full HD, sub care se ascund un procesor Snapdragon 808 și 2GB memorie RAM. Spațiul de stocare este de 16 sau 32GB, însă nu poate fi extins prin card microSD. Camerele foto sunt de 12,3, respectiv 5MP, iar sub camera foto principală se găsește un senzor de amprente. Bateria este de 2.700 mAh și se încarcă prin intermediul unui cablu USB de tip C. Partea proastă este că acel cablu are mufe USB C în ambele capete, deci nu va fi ușor să transferați date între PC și smartphone, decât dacă aveți un laptop sau un computer de ultimă generație.

LG Nexus 5X – Puncte pro

Performanțele se remarcă cel mai ușor la Nexus 5x. Cu toate că nu are 3 sau 4GB RAM și nici cel mai puternic procesor, Nexus 5X se descurcă ireproșabil, iar asta se datorează și optimizării sistemului de operare. Procesorul cu șase nuclee și cei 2GB RAM sunt dotări mai mult decât suficiente pentru sarcinile obișnuite cum ar fi browsingul, emailingul  sau vizionarea de clipuri pe Youtube. Configurația face față și jocurilor, care sunt redate bine pe display-ul full HD colorat, dar căruia nu i-ar strica un plus de luminozitate. Nu am întâmpinat întârzieri în schimbarea aplicațiilor, nici în alternarea tab-urilor în Chrome și nici în plimbarea prin meniuri. Nexus 5x pur și simplu merge și merge bine. Desigur, nu vei avea același framerate ca atunci când folosești, să zicem, un Note 5 cu Exynos cu opt nuclee, dar nu vei simți nevoia de mai multă putere decât dacă ești un power user.

Senzorul de amprente funcționează și el ireproșabil. Din perspectiva unui utilizator de OnePlus 2 frustrat de senzorul defectuos care ba merge, ba nu, trebuie să recunosc că deblocarea cu amprentă implementată de LG pe Nexus 5X funcționează magic. Cea mai mică atingere deblochează telefonul și după configurarea inițială nu a trebuit să mișc arătătorul în poziții ciudate pentru că nu mi s-a întâmplat să fiu întâmpinat de mesajul ”try again”. Senzorul este atât de bun încât funcționează și atunci când ai degetele puțin ude, iar poziționarea mi se pare foarte bună, fiind ușor de atins cu arătatorul.

Camera foto se descurcă excepțional, în special în condiții de lumină scăzută. Focalizează rapid, scoate fotografii luminoase cu detalii suficiente, fără să umple imaginile de puricii datorați, de regulă, unor valori ISO prea mari. La lumină, focalizarea este și mai rapidă și se apropie de viteza camerelor de pe Samsung Galaxy S6 Edge + sau de pe cea a iPhone-urilor.

LG Nexus 5x – Puncte contra

Construcția și designul sunt aspectele care mi-au displăcut cel mai mult la Nexus 5x. Policarbonatul folosit de LG la construcție pare ieftin și deloc durabil. Telefonul în sine este mult prea ușor, atât de ușor încât aveam impresia că are bateria scoasă, lucru imposibil având în vedere că vorbim despre un design unibody. Știu că sună absurd că mă plâng de faptul că un telefon e prea ușor, dar nu e ușor ca iPhone 6, ci pur și simplu pare fragil și gol pe dinăuntru. Este o senzație greu de explicat în cuvinte, dar care poate fi înțeleasă la prima atingere. Desingul  este plictisitor și m-a deranjat camera ieșită în afară. Samsung și Apple au ascuns-o elegant, dar LG, pe Nexus 5x, a ales să o facă să pară ca o bășică umflată. E ciudat cum compania care a creat unele dintre cele mai frumoase smartphone-uri din ultimii câțiva ani (LG G2, LG G3, LG G4, LG G Flex 2) a reușit să facă un smartphone atât de urât.

Prețul este încă un aspect nefericit. Nu este mare în sine, este mare comparativ cu ce alte telefoane poți cumpăra cu 2.300 lei. De exemplu, LG G4, care aduce un display QHD, 3GB RAM, card microSD și același procesor costă 1.900 lei la reducere. Întrebarea este cât ai fi dispus să plătești pentru garanția actualizărilor și pentru experiența”vanilla” de Android.

LG Nexus 5x – Concluzie

Experiența mea cu LG Nexus 5x a fost una bună per total. Totuși, mă așteptam la mai mult. Mă așteptam la mai mult de la Google și de la LG, două companii care au reușit să strălucească în ultimii ani. Nexus 5x nu strălucește, doar există. Asta nu este neapărat un lucru rău, pentru că este, în sine, un dispozitiv de nișă, dar mi-aș fi dorit ca 2015 să fi fost anul în care nișa Nexus să devină un standard pe care să-l urmeze restul producătorilor de telefoane cu Android, atât din punct de vedere software, cât și hardware.

sursa:playtech.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

48 − 44 =