Cum arată„cântăreața cu barbă” de la Eurovision în realitate!

conchita-wurst-reality-man

Ediția din acest an a concursului Eurovision a fost câștigată de Conchita Wurst, reprezentantul Austriei, care a apărut pe scenă cu perucă, îmbrăcat în rochie tip sirenă, dar, purtând în același timp… barbă. Inedita apariție i-a adus multa notorietate, dar a stârnit în acelasşi timp şi foarte multe controverse şi foarte mulţi spectatori şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la alegerea câştigătorului.

Conchita-Wurst-eurovision

Se pare totuşi că Wurst nu este însă un transexual. Este un bărbat care a ales să joace rolul de travesti pentru a avea succes cât mai mare. În realitate, fără machiajul puternic, perucă sau barbă, Conchita, pe numele său real Thomas „Tom” Neuwirth, pare un tânăr ca oricare altul. Are 26 de ani, s-a născut în Austria şi provine dintr-o familie de origine columbiană.

TomNeuwirth

Thomas sau Conchita, a participat şi  la selecția națională Eurovision 2012 pentru Austria, dar nu a reuşit atunci să câştige competiţia pentru a ajunge pe marea scenă a concursului. Anul acesta a reuşit probabil datorită look-ului său cu totul special, dar şia reclamei negative/pozitive care s-a făcut pe marginea prestaţiei şi apariţiei sale pe scenă. Cert este că în ciuda comentariilor şi a atitudinii presei care a criticat în mare parte alegerea sa ca şi câştigător, Wurst a plecat acasă cu marele trofeu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

84 + = 92