Regina Maria inaugurează primul spital cu servicii integrate din Cluj-Napoca

Momente frumoase alături de o echipă de profesioniști. Acest lucru l-am simțit încă din primul moment în care am pășit în noul spital inaugurat azi oficial în Cluj-Napoca, primul spital cu servicii integrate, din rețeaua Regina Maria, inaugurat în orașul din inima Transilvaniei. Am avut ocazia să participăm la turul oficial care ne-a oferit o viziune atât în ceea ce privește profesionalismul cât și valorile pe care rețeaua Regina Maria le cinstește și le aplică. 

  • Eugen Pop, Director Campus Medical, Regina Maria Cluj / Luiza Stroe, Director Dezvoltare, Regina Maria / Prof. Univ. Dr. Constantin Ciuce, Director Medical, Spitalul Regina Maria, Cluj
  • Prof. Univ. Dr. Constantin Ciuce, Director Medical, Spitalul Regina Maria, Cluj
  • Prof. Univ. Dr. Constantin Ciuce, Director Medical, Spitalul Regina Maria, Cluj / Fady Chreih, CEO, Reteaua de sanatate Regina Maria / Prof. Univ. Dr. Nicolae Hâncu

Construcția acestui spital a început în anul 2017 și a fost finalizată în luna decembrie a acestui an cu o investiție totală ce depășește 18 milioane de Euro. 

În cadrul conferinței de presă, Fady Chreih, CEO-ul Rețelei de sănătate REGINA MARIA puncta următorul aspect: „Suntem foarte bucuroși să finalizăm un spital pentru Cluj, un campus medical cu servicii integrate, care duce mai departe promisiunea noastră de a transforma orașul într-o nouă capitală a sănătății. Încă de la prima clinică deschisă aici, acum 10 ani, Clujul a devenit un punct strategic în dezvoltarea rețelei la nivel național, iar ulterior am direcționat aici cele mai mari bugete de investiții, după București. Doar proiectul de spital se ridică la peste 18 milioane de euro, la care se adaugă alte sume investite în policlinici, dar și achiziția unor companii locale. Așa cum știți, ne-am consolidat și mai mult poziția în Transilvania prin integrarea unora dintre cei mai buni furnizori medicali locali care vor deservi și mai bine nevoile noului spital: laboratorul de anatomie patologică Santomar, serviciul de ambulanță Prompturg, centrul de kinetoterapie și fizioterapie Kinetic. Le mulțumesc medicilor, unii dintre cei mai buni, care ni s-au alăturat și care vor lucra de acum în noul spital. Acest spital pune la dispoziția clujenilor cea mai modernă tehnologie medicală, axată pe chirurgie clasică și minim-invazivă, aceasta din urmă devenind un standard în toată lumea în ceea ce privește chirurgia. În primul an de funcționare, estimăm un flux de peste 20.000 de vizite medicale în spital și în ambulatoriu”, a menționat acesta. 

Noul spital din rețeaua Regina Maria este localizat chiar în centrul orașului, pe Calea Dorobanților nr. 29, oferind astfel acces rapid la servicii medicale, atât clujenilor, cât și pacienților din județele limitrofe. 

sursa foto: poze oficiale oferite de 
www.mccannpr.ro

ewow.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 1 = 2