Monthly Archives: March 2016

Vinurile românești, un succes la ProWein Dusseldorf

, cu peste 6000 de expozanți din 57 de țări, este probabil cel mai mare târg de vinuri, la nivel mondial, dedicat specialiștilor din industrie. Jurnaliști, importatori, distribuitori, bloggeri și iubitori de vin din toată lumea participă la a 22-a ediție a târgului din Dusseldorf (13.03 – 15.03).

Unele dintre cele mai bune crame românești s-au unit la ProWein într-un singur stand cochet, sub sigla “Premium Wines of Romania” pentru a promova imaginea României viticole. Astfel, vizitatorii au putut degusta vinuri și asculta povești despre terroir-ul țării de la Petro Vaselo, Davino, SERVE, Aurelia Vișinescu, LacertA, Corcova Roy&Dâmboviceanu, Casa de Vinuri Cotnari, Liliac, Crama Oprișor, Vinarte, Avincis și Balla Geza. Toate aceste crame sunt sub egida Asociației pentru Promovarea Vinului Românesc.

În prima zi a târgului, Master of Wine Caroline Gilby a susținut un masterclass cu și despre vinurile românești în care explica presei internaționale de ce vinurile din România pot fi clasate cu ușurință în topul calității mondiale. Master of Wine este calificarea supremă pe care un specialist în vinuri o poate obține urmând cursurile Wine and Spirits Education Trust. Sunt doar 319 persoane în toată lumea care dețin acest titlu, iar Caroline Gilby este una dintre ele și un fan desăvârșit al vinurilor românești.

În fiecare zi, standul APVR, Premium Wines of Romania, a fost unul dintre cele mai aglomerate din hală. “Am schimbat contacte cu proprietari de restaurante și importatori, am primit remarci pozitive și întrebări multe. Suntem la prima participare la un târg de vinuri internațional și este fascinant. Suntem o cramă producătoare doar de vinuri din soiuri autohtone, iar asta a prins foarte bine. Îmi plac profesionalismul și organizarea, dar mai ales aglomerația de la stand.” spune Victor Dealanu, Director General Casa de Vinuri Cotnari.

“Producția de vin este una dintre cele mai vechi activități de la noi, iar vinul pe care îl facem reflectă dragostea și respectul pe care le avem față de natura care ne-a dat un terroir atât de bun. Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc este o organizație interregională care aduce împreună unele dintre cele mai dedicate crame din țară. Producătorii din APVR vin din toate regiunile viticole importante ale României, recunoscute și protejate. Fiind o echipă entuziastă cu așteptări mari, asociația este dedicată stabilirii de standarde înalte în cultura vinului românesc și creării unui impact puternic pe piața internațională de profil. Cramele membre din APVR împart o filozofie comună despre cum tehnologia trebuie îmbinată cu tradiția și un respect profund pentru viile lor. Calitatea muncii lor se îmbunătățește în fiecare an, astfel, creând unele dintre cele mai bune vinuri din lume prin prisma raportului calitate-preț.” declară  Ana Rodica Căpățînă, președinte APVR.

România figurează pe locul 13 în topul mondial al producătorilor de vinuri și pe locul 6 în Europa. Este a doua participare la ProWein pe care Rodica Căpățînă o organizează și cu siguranță nu va fi ultima, iar mesajul de excelență al vinurilor românești continuă să se răspândească.

Cu bicicleta pe pârtie!

Concursul “Cu bicicleta pe zăpadă” se va desfășura în ziua de 19 Martie 2016, pe Domeniul schiabil Ski Resort Transalpina, concurs intitulat “ Transalpina Winter Bike”. Concursul este unic în țară nu doar ca locație (peisajul este mirific –Lacul Vidra ce se revarsă la piciorele tale și muntii Latoriței văzuți în toată splendoarea lor de pe cel mai înalt pisc, Vârful Bora) ci este unic prin modul de organizare – tip XCO – prin participanți și nu în ultimul rând prin publicul asistent – sâmbătă fiind aproximativ 2.000 – 3.000 de persoane pe pârtie.

Partia de schi se află pe domeniu schiabil Voineasa, în nord-vestul județului Valcea. Distanța de la Voineasa până la Ski Resort Transalpina este de aproximativ 34 Km. Zona Lacul Vidra (Obârșia Lotrului, Voineasa – Valcea) un important punct de atracție turistică din România, are din 2012 o pârtie de schi care completează oferta turistică din zonă. Altitudinea la baza partiei Mioarele este de 1350 m. De aici pornește o telegondolă (pe o lungime de aproximativ 2.9 Km) ajungând la 1800 m, de unde vom da noi startul întrecerii sportive în ascensiune paralel cu teleski 2 ,urcare până la 2000 m pe Varful
Coasta Benghi , stânga spre telescaun, ocolim stația și ne întoarcem la bază. Astfel am detaliat și lungimea totală a partiei Mioarele ( aproximativ 6 km), de la baza pârtiei și până pe Vârful Coasta Benghii, dar și desfășurarea concursului (o tură fiind de aproximativ 3,5 km).
Concursul este organizat de asociația Cozia Racing Team, cu experiență în desfășurarea concursurilor de biciclete de 4 ani (Maratonul Cozia Mtb-4 editii), fiecare ediție reprezentând un real succes. Cu acordul și în parteneriat cu Domeniul Schiabil Ski Resort Transalpina,împreună cu Serviciul Salvamont Valcea și Jandarmeria Valcea, ajutați de numeroși sponsori ce ne oferă încrederea în reușita celor două concursuri organizate în acest an, atât la nivel național cum este Stalinskaya ,Kema, cât și la nivel local Raureni, Annabella, Cofetaria Zavoi, Mantzaris, Daro Proiect, Europlast etc. Astfel se dorește să vrem sa se atingă scopul principal prevăzut în statutul Asociației Sportivilor Cozia Racing Team de a face cunoscute plaiurile minunate ale județului Vâlcea. Estimam participarea la concurs a unui număr de circa 100 de persoane, ceea ce reprezintă de fapt și țelul nostru, gândindu-ne le experiența Cozia MTB când s-a dat startul cu aproximativ 60 de persoane și s-a ajuns la a patra ediție cu un număr de aproximativ 500 de participanți. Este prima ediție organizată de asociațiă, ideea și desfășurarea primei ediții, una pilot de altfel, în care au fost testate capacitatea de a atrage turiști, și posibilitatea unui concurs cu desfășurare amplă, aparține membrului și colegului Marius Angelescu.
Detalii despre noi regăsiți pe site-ul www.cozia-mtb.ro

Snoop Dog, invitat oficial în Bogata, județul Mureș

După Bernie Sanders, internauții români au acum o nouă țintă: Snoop Dog. Rapper-ul a facut celebră comuna mureșeană Bogata după ce a postat o poză pe Instagram, din Bogota, Columbia. Internetul a luat foc iar glumele nu au întârziat să apară. Odată cu ele, a apărut însă și site-ul www.visitbogata.com, menit să-l determine pe Snoop Dog să vină n România.

bogata 2-2

Internauții au creat site-ul ca la carte, prezantând avantajele unei “vacanțe”în comuna mureșeană. De la viteza internetului, care l-a uimit până și pe Bernie Sanders, până la frumusețea naturii, de care s-a îndrăgostit Prințul Charles, toate sunt avantajele care ar trebui să-l convingă pe Snoop să vină cu adevărat la Bogata. Deocamdată, artistul își continua vacanța în Columbia, la Bogota.

bogata 3-2

Cu infrastructura nu stam foarte bine, distanta de la Bucuresti la Bogata fiind parcursa in cinci ore si jumatate cu masina, insa compenseaza atractiile turistice din apropiere, precum bisericile fortificate sau cascada Ciucas. Greu de crezut insa ca Snoop Dog va fi atras de biserica luterana, insa internautii spera sa-l convinga macar pozele cu gulasul unguresc.

Sursa: Agentia de Presa Mondena.

Innovation Labs 2016 și-a desemnat câștigătorii Hackathon-ului din Cluj-Napoca

Innovation Labs 2016, programul de mentorat și dezvoltare pentru tinerii pasionați de tehnologii creative și antreprenoriat, anunță câștigătorii Hackathon-ului ținut la Impact Hub Cluj-Napoca. După o noapte intensă de transformare a ideilor în prototipuri de bază, cele mai bune 9 echipe au fost selectate pentru a intra în etapa de pre-accelerare susținută de Simplon România și Asociația Tech Lounge, în parteneriat cu Orange, Carrefour și The Romanian-American Foundation.

Innovationlabs, 2016, Hackathon

La Hackathon-ul din Cluj au participat peste 50 de tineri, cu idei creative pentru cele patru direcții ale programului: agricultură, securitate online, sănătate și stil de viață, comerț. Simultan, s-au desfașurat și Hackathoanele din Sibiu și Timișoara. În prima zi a evenimentului au fost înscrise 26 de echipe ce și-au prezentat ideile de produse inovatoare. După o primă etapă de votare din partea publicului și a juriului, în Hackathon au rămas 16 echipe, care, timp de 24 ore, au lucrat la realizarea unui prototip viabil. Pe parcursul după-amiezii și a nopții, echipele și-au dezvoltat ideile sub îndrumarea mentorilor – antreprenori și profesioniștilor de top din industria IT&C.

În cea de-a doua zi a Hackathon-ului, 13 martie, echipele și-au prezentat versiunea rafinată a conceptului la care au lucrat peste noapte. Timp de trei minute, durată setată prin regulament, fiecare echipă și-a demonstrat evoluția de la o simplă idee la un concept viabil al unui produs util pentru utilizatori. Juriul a selectat conceptele cu cel mai ridicat potențial, alegând astfel echipele care vor continua dezvoltarea prototipurilor mai departe, în etapa de mentorat a programului Innovation Labs.

În prima zi a evenimentului au fost înregistrate în total 26 de idei creative. Juriul a avut misiunea de a alege cele mai bune 9 idei de produs, evaluând atât potențialul lor de creștere cât și prezentarea echipelor.

Răzvan Rughiniș, co-fondator Innovation Labs: „Ne bucură foarte mult să vedem cum, anual, tot mai mulți tineri și tinere vin la Innovation Labs, cu dorința și ambiția de a face o diferență prin creativitatea și energia lor. Anul acesta, Hackathon-ul din Cluj a adunat peste 50 de participanți, prezentând zeci de idei puternice și promițătoare. Drumul de la idee la prototip, într-un interval de 24 de ore, a fost intens – atât pentru tineri, cât și pentru organizatori. Alegerea echipelor câștigătoare a fost o misiune dificilă, având în vedere potențialul ridicat al tuturor echipelor și ideilor înscrise în Hackathon. Felicitări tuturor participanților și mult succes echipelor finaliste, care, în următoarele trei luni, vor trece printr-o experiență memorabilă de mentorat și susținere, împreună cu reprezentanți de top din antreprenoriatul și industria IT&C. ”

Echipele câștigătoare din Hackathon intră acum într-o perioadă de training de trei luni, timp în care se vor întâlni săptămânal cu mentorii lor. În următoarele 3 luni echipele vor putea rafina conceptul și prototipul pentru a dezvolta un produs de impact global. În cadrul programului, participanții primesc acces la echipamente și soluții puse la dispoziție de către partenerii Innovation Labs 2016, precum și la medii de testare reale pentru aplicațiile dezvoltate.

Orange pune la dispoziția participanților:

  • Kit-uri pentru obiecte conectate (IoT) ce includ SIM-uri M2M, trafic de date național nelimitat și acces la platforma Orange Datavenue;
  • Acces la informațiile oferite de hotspot-urile Orange Wi-Fi Mobile pentru aplicațiile bazate pe servicii de localizare a mijloacelor de transport în comun, camere IP sau senzori mobili de mediu permanent conectați;
  • Serviciul Flexible Computing pentru găzduirea aplicațiilor în cloud;
  • Orange SMS API pentru interconectarea cu serviciul SMS Gateway care va permite trimiterea și primirea de mesaje Application2Person și realizarea de rapoarte în timp real;
  • Posibilitatea de a se înscrie pe platforma internațională de crowd information, Imagine with Orange, unde vor putea dezbate ideile de proiecte în securitate cibernetică și agricultură cu specialiști din întreaga lume.

Andreea Mihai, Director Marketing, Carrefour România: “Unul din pilonii de bază ai strategiei brandului nostru este susținerea inovației în toate sferele noastre de interes. Vorbim de inovație pe mai multe paliere: susținem inovația la nivel de gamă de produse, mereu îmbunătățite, susținem inovația la nivel de magazin prin remodelarea permanentă a magazinelor noastre, oferind astfel clienților noștri un spațiu de cumpărături cât mai plăcut, dar, nu în ultimul rând, vorbim de inovație la nivel de comunicare și servicii pe care le punem la dispoziția clienților noștri. Alături de echipa Innovation Labs investim în inovație și în talente tinere. Investim în educație, dar și în proiecte altfel. Investim astăzi pentru mâine. Ne bucurăm că putem să facem acest lucru în cadrul unui proiect revoluționar.”

Pe 24 mai, la Demo Day, echipele finaliste își vor prezenta prototipurile în fața partenerilor, a reprezentanților media și a potențialilor investitori, urmând ca echipele cele mai convingătoare să fie premiate și să beneficieze de sprijinul Innovation Labs și după încheierea programului.

Echipele intrate în programul de mentorat Innovation Labs 2016 din Cluj-Napoca sunt:

  1. Produs Românesc – Aplicaţia dezvoltă un instrument de colectare, centralizare şi facilitare a distribuţiei produselor agricole de la producători la colectori finali.
  2. BeeSmart – Soluţia BeeSmart vine în ajutorul apicultorilor prin digitalizarea carnetului de stupină reuşind astfel să scadă timpul în care stupul este deschis, totodată eficientizând comunicarea între crescătorii de albine. De asemenea soluţia oferă informaţii suplimentare referitoare la starea stupului prin citirea greutăţii, temperaturii şi umidităţii, elemente extrem de importante pentru verificarea sănătăţii familiei de albine.
  3. SmartKineto – SmartKineto este un dispozitiv care vine în ajutorul tuturor chinetoterapeuților prin monitorizarea digitală a pacientului, acesta putând executa exerciţiile în mod corect de la distanţă.
  4. Napoca Solutions – Napoca Solutions este un soft ERP care promite gestionarea în timp real al lucrărilor şi management-ul contractelor din cadrul companiilor cu echipe mobile.
  5. Milo – Este o platformă care pune în legătură posesorii de câini care nu au timp să se îngrijească în mod constant de animalul lor de companie și caută persoane disponibile care pot face asta în locul lor.
  6. Bloom – Bloom oferă o alternativă virtuală la grupurile de suport printr-o aplicaţie care permite oamenilor cu probleme de sănătate să formeze comunități virtuale pentru a se ajuta reciproc. Scopul final al platformei este acela de a ameliora starea pacienților sub asistența specialiștilor din domeniu.
  7. RealSlim – RealSlim a fost realizat pentru a oferi profesioniștilor care lucrează în medii periculoase posibilitatea de a simula situaţii cu risc și complexitate mare într-un mediu virtual controlat. Soluţia constă în utilizarea de hardware adaptabil care poate simula condiţiile din realitate în mediul virtual.
  8. SmartClothes – Aplicaţia permite utilizatorului încărcarea imaginilor cu articole vestimentare preferate pe o platformă care scanează și recunoaște articolele similare din magazinele online.
  9. Promy – Promy este o platformă care vrea să înlocuiască catalogul de promoţii primit acasă de către clienţi cu o aplicaţie pe mobil prin intermediul căreia ei vor face cumpărături într-un mod inteligent.

Impactul TIFF în economia Clujului: 7,5 milioane de euro

  • Un studiu al Facultății de Business din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” evaluează la 7,5 milioane de euro impactul TIFF asupra economiei locale
  • Peste 85% dintre clujenii intervievați consideră că TIFF este cel mai reprezentantiv eveniment cultural al Clujului, contribuind la creșterea nivelului de educație, dar și la dezvoltarea infrastructurii locale

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) generează un impact economic de 7,5 milioane de euro. Cifra provine dintr-un studiu al Facultății de Business din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, care a analizat fondurile investite în economia locală pentru organizarea festivalului, taxele și impozitele locale generate de activitățile în directă legătură cu festivalul, dar și banii cheltuiți de participanți.

„TIFF a stabilit noi standarde în organizarea de evenimente la un nivel profesionist și a pus pe harta orașului noi spații pentru desfășurarea acestora, contribuind la dezvoltarea infrastructurii culturale. Festivalul a generat efecte importante în comunitate și prin educație, și prin implicarea în proiecte sociale. Era deja cunoscut faptul că TIFF a ajuns, în 15 ani, cel mai important brand cultural al orașului și unul din cele mai apreciate și respectate festivaluri de film din lume. Am fost însă curioși să vedem efectele TIFF asupra orașului dintr-o perspectivă de business, văzând numărul mare de invitați români și străini, precum și turiști, care vin anual la festival”, declară Tudor Giurgiu, președintele festivalului.

„Acest studiu ne permite să evaluăm în mod obiectiv valoarea pe care festivalul o aduce orașului în care a crescut și pe care îl consideră adevărata sa casă. Studiul UBB confirmă că TIFF este un brand local și un proiect cultural prioritar pentru oraș, iar cifrele demonstrează dezvoltarea economică pe care festivalul o generează: turiști, încasări și vizibilitate pentru toți partenerii noștri și pentru comunitatea locală în general”, declară Cristian Hordilă, managerul TIFF.

Documentul arată că ponderea clujenilor în totalul participanților la TIFF se situează între 81% și 85%, restul participanților fiind turiști din alte județe sau din străinătate. Conform  studiului, turiștii sunt preponderent persoane cu venituri ridicate, peste medie, 48% dintre ei alegând să se cazeze la hoteluri și pensiuni pentru o perioadă de 3 sau 4 nopți, la un tarif mediu de 94,8 lei / noapte. În timpul petrecut în Cluj, 70% dintre turiști văd cel puțin 2 filme pe zi, iar 40% văd cel puțin 3 filme. Rămâne însă suficient timp pentru a face cumpărături (8% din vizitatori) sau a ieși în oraș alături de prieteni (57,9%) – ceea ce înseamnă că 66% dintre turiștii atrași la Cluj de festival reprezintă o sursă de venituri pentru localuri sau magazine din oraș. Ei cheltuiesc în medie 57,6 lei/persoană pentru masa, la care se adaugă costul biletului la film și transportul.

În plus, aproximativ 20% dintre turiști sunt public nou, veniți pentru prima dată la Cluj datorită TIFF.

La încasările provenite direct de la vizitatori se adaugă sumele cheltuite de rezidenți. Clujenii participă în medie la 5 zile ale festivalului, respectiv la 1,42 de evenimente/zi. Studiul arată că 80% dintre ei realizează și alte activități cu prilejul ieșirilor la film, plătind în medie 49,5 lei pentru bunuri și servicii ca urmare a participării la un eveniment al festivalului.

Studiul a măsurat și percepțiile participanților cu privire la impactul festivalului asupra economiei și scenei culturale locale. Astfel, majoritatea respondenților consideră că TIFF atrage investiții în oraș și încurajează localnicii să dezvolte noi activități economice, dar și că introduce problema infrastructurii pe agenda autorităților locale. În ceea ce privește scena culturală locală, studiul arată că, pe lângă oferirea unor alternative de petrecere a timpului liber, acesta crește nivelul de educație și cultură, contribuie la dezvoltarea vieții culturale a Clujului și la promovarea culturii locale și facilitează comunicarea și dezvoltarea relațiilor la nivel social.

Peste 50% dintre respondenți afirmă că TIFF este un simbol cultural pentru Cluj, însă este covârșitoare proporția de 90% a celor care au o impresie bună sau foarte bună despre festival, în urma participării.

Cei mai mulți participanți la TIFF sunt din categoria de vârstă 26-35 de ani, cu venituri peste medie și cu studii superioare (aproximativ 45% din total). Spectatorii sub 25 de ani reprezintă 27% din publicul festivalului, iar cei între 36 și 45 de ani aproximativ 15% din total. Pe toate grupele de vârstă, 86% din spectatorii TIFF sunt persoane care au cel puțin studii universitare.

Cercetarea Facultății de Business din cadrul UBB a fost realizată cu suport logistic și tehnic oferit de UPC România și Samsung România, pe un eșantion reprezentativ de peste 1.000 de persoane, dintre care 828 participanți la TIFF cu domiciliul stabil în Cluj-Napoca în ultimele 6 luni înaintea festivalului, inclusiv studenți, și 178 de participanți proveniți din alte orașe și din străinătate. Studiul a fost realizat de către o echipă formată din membrii departamentului de Servicii de Ospitalitate al Facultății de Business, sub coordonarea conf. univ. dr. Adina Negrusa și a conf. univ. dr. Valentin Toader.

„Am lucrat doi ani la acest studiu, în 2014 și 2015, pentru că am dorit să verificăm validitatea rezultatelor de la ediție la ediție și să oferim o analiză cât mai corectă și concretă. Cercetarea confirmă impactul economic al festivalului și valoarea pe care acesta o aduce comunității, dar și aprecierea de care TIFF se bucură în rândul publicului cu un nivel înalt de educație”, explică Adina Negrusa.

La ediția din 2015, TIFF și-a continuat creșterea și a stabilit un nou record de spectatori, cu peste 73.000 de bilete vândute, 110.000 de participanți (incluzând toate evenimentele gratuite, masterclass-urile, workshop-urile, lansările, expozițiile, concertele, petrecerile), 850 de profesioniști din lumea filmului invitați, 400 de proiecții și 223 de filme din 60 de țări. Echipa TIFF pregătește acum ediția cu numărul 15, care va avea loc la Cluj-Napoca între 27 mai și 5 iunie.

***

Festivalul Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociaţia pentru Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Ministerului Culturii și Primăriei Municipiului Cluj-Napoca

Biletele SILVER la conferința susținută de Dr. Oz s-au epuizat

Unul dintre cele mai așteptate evenimente legate de sănătate va avea loc pe 25 Mai la București. Celebrul doctor va veni în România pentru a susține o conferință și pentru a răspunde la întrebări celor prezenți. Fiind un eveniment așteptat de foarte multă lume, se pare că și biletele s-au vândut foarte bine, cele de la categoria Silver fiind deja epuizate.

Evenimentul va beneficia și de o sesiune de întrebări și răspunsuri timp de o oră. Astefle cei prezenți în sală îi pot adresa direct lui Dr. Oz o întrebare legată de o anumită problemă de sănătate iar Dr. Oz va răspunde live la fiecare întrebare.

 

Pe lângă demonstrațiile cu care și-a obișnuit publicul, la conferința de pe 25 mai 2016, de la Sala Palatului din București, Dr. Oz va dezbate subiecte pe diferite teme de Health & Lifestyle dintre care menționăm: Boli ardiovasculare, Prevenție, Hidratare, Detox, Imunitate, Hipertensiune, Boli pulmonare, Hepatită, Diabet, Cancer de col, Cancer la sân și Anemii la copii. Gazda evenimentului va fi Dragoș Bucurenci. În seara aceleași zile, începând cu ora 19:00, un alt eveniment dedicat exclusiv personalităților importante din lumea medicală din România va avea loc și anume Gala pentru excelență în sănătate, inovație și domenii conexe, unde însuși Dr. Oz va acorda premii.

Afis event Dr Oz

Biletele la conferința găzduită de Dr. Oz sunt puse în vânzare pe www.droz.ro, dar și pe eventim.ro, bilet.ro, bilete.ro, iabilet.ro, vreaubilet.ro, blt.ro și în rețeaua acestora de distribuție.

 

Sharapova pierde contractele

Final de carieră programat sau o simplă coincidență?

Maria Sharapova a pierdut 70 de milioane de dolari într-o singura zi. Nike, sponsorul oficial, a reziliat contractul în urma căruia Sharapova ar fi primit 70 de milioane de dolari.

A doua lovitură din partea sponsorilor a venit din partea firmei elvețiene de ceasuri Tag Heuer. Sharapova a fost imagina acestora timp de 11 ani și se discuta renegocierea contractului. Negocierile au fost întrerupte imediat ce rusoaica a anunțat că a picat testul antidoping. A urmat Porsche, producătorul german a cărui ambasador este jucătoarea de tenis din 2013, care a anunțat că suspendă contractul de publicitate pe termen nelimitat.

Sharapova este suspendată oficial începând cu 12 Martie pe termen nelimitat. Vedetea susține în continuare că nu este vinovată și nu a știut de faptul că medicamentul nu era permis, consideră cele întâmplate un gest de neatenție. Sharapova a fost aprig apărată de Serena Williams în mai multe interviuri care o susține pe adversara sa și nu crede că acesta ar fi fost un gest intenționat.

Și rămâne totuși o oarecare incertitudine. Pentru un sportiv de o asemenea talie nu ar fi fost ceva normal să se știe de riscul acestui medicament interzis pe lista SUA, dar permis în Europa? Să fie un joc de imagine? Sau pu și simplu o modalitate de a se retrage din lumea sportului? Orice sportiv este conștient de faptul că la testele antidoping vor iesi absolut toate substanțele, deci o substanță care era cunoscută ca și interzisă ar fi apărut imediat. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu ancheta și cu suspendarea jucătoarei în lunile următoare.

Techsylvania trimite un startup în Silicon Valley

Doar 6 minute de prezentare a business-ului pot duce orice startup românesc sau internațional direct în paradisul tehnologiei.

Primăvara aceasta, Cluj-Napoca va găzdui una dintre cele mai mari competiții destinate startup-urilor. Concursul, care poartă numele de Startup Avalanche, va fi parte din programul renumitului eveniment de IT și tehnologie, Techsylvania, care va avea loc între 21 și 24 Mai la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.

Startup Avalanche este un concurs și în același timp o platformă prin care noii jucători de pe piața IT locală și internațională pot avea acces la investiții, recunoaștere și resurse. Mai mult, cea mai bună prezentare a unei idei de business este recompensată cu o vizită în Silicon Valley.

Startup-urile sunt așteptate să se înscrie în competiție până în data de 17 aprilie, urmând ca cele mai bune 20 de proiecte să fie susținute in cadrul Techsylvania. Competiția este organizată de Techylvania în parteneriat cu Spherik Accelerator și este anul acesta la prima ediție.

Startup Avalanche este doar o parte din ceea ce pot vedea participanții la Techsylvania, conferința care își propune ca anul acesta să adune peste 1000 de participanți, peste 40 de speakeri de top, 20 de gadgeturi prezentate publicului și nu în ultimul rând, o serie de parteneri de marcă precum Accenture, Halcyon Mobile, 3Pillar Global, Small Footprint, Yopeso, Macadamian, XOOMWORKS, Twitter, Telenav și SDL.

Despre această nouă inițiativă care ia forma unei competiții, Vlad Ciurcă, unul dintre organizatorii Techsylvania și Startup Avalanche spune că:

Startup Avalanche este un mod prin care dorim să ajutăm business-urile la început de drum să își accelereze ritmul de creștere, prin punerea acestora în contact cu investitori, idei noi și publicuri interesate de aceste produse. De asemenea, ne bucurăm să îi avem ca parteneri pe Spherik Accelerator la această primă ediției, deoarece se adaugă un set generos de cunoștințe care contribuie la succesul competiției.

Informații suplimentare despre competiție, procesul de aplicare și selecție, se pot găsi aici.

Despre Spherik Accelerator

Sperik Accelerator este o platformă inovativă prin care se dorește crearea unor oportunități de afaceri pentru startup-urile nou create dar și de a crește gradul de inovare în rândul comunității pasionate de IT și tehnologie. Cu sediul în Cluj-Napoca, Spherik Accelerator oferă programe intense de dezvoltare a unei afaceri, cu ajutorul unor mentori dar și a comunității. Detalii despre activitatea Spherik Accelerator se pot găsi pe www.spherikaccelerator.com.

Despre Techsylvania

Techsylvania este una dintre cele mai mari conferințe est europene din domeniul IT și al tehnologiei, care ajunge anul acesta la a treia ediție. Anual, evenimentul ce are loc la Cluj-Napoca adună sute de participanți pasionați de industria tehnologiei, alături de speakeri de top din domeniu și cele mai noi gadget-uri de pe piață. Tot în cadrul celor 4 zile de eveniment are loc și un concurs destinat programatorilor. Biletele pentru conferință se pot achiziționa de pe www.techsylvania.co.

Pentru mai multe informaţii despre Techsylvania:

Oana Petruș
Producător Executiv

E-mail: media@techsylvania.co
Telefon: +40753 012 201

Website: http://techsylvania.co
Facebook: techsylvania si #techsylvania
Twitter: @techsylvania si #techsylvania

Madalina Ghenea, apariție de senzație la Monte Carlo

 

Mădălina Ghenea știe exact câtă piele trebuie să arate pentru a fi mereu în centrul atenției. “Extrem de sexi, și totuși foarte elegantă” a fost una dintre remarcile criticilor de modă de la Festivalul de Film de la Monte Carlo. Pentru a 13-a ediție, frumoasa actriță a ales o rochie semnată de un designer român, care nu costă mai mult de 2.000 de lei.

Madalina Ghenea 3

Madalina Ghenea 1

Mădălina, considerată mai nou muza lui Paolo Sorrentino, a fost premiată la Festivalul de Comedie de la Monte Carlo. În plus, a fost invitată si la premieră mondială a filumului “Toate drumurile duc la Roma”. Și aici, a ales o rochie simplă, albă, cu dantelă, fiind considerată una dintre cele mai bine plăcute apariții.

Frumoasa româncă traversează una dintre cele mai bune perioade ale carierei. Dacă până de curând se vorbea despre Madalina Ghenea doar din perspectiva relațiilor cu actori celebri precum Leonardo DiCaprio, Gerard Butler sau Michael Fassbender, acum viața personală este eclipsată de reușitele sale în domeniul cinematografiei.

Sursa: Agentia de Presa Mondena.

Al cincilea Rege la UNTOLD: MARTIN GARRIX

MARTIN GARRIX, PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ROMÂNIA, LA  UNTOLD

UNTOLD, cel mai bun festival din Europa, aduce o nouă premieră în România: cel mai tânăr superstar al muzicii electronice, MARTIN GARRIX! Acesta va urca pe scenă alături de ARMIN VAN BUUREN, AFROJACK, HARDWELL și de cel care l-a inspirat să devină DJ, legendarul TIESTO.

UNTOLD își respectă promisiunea făcută fanilor din întreaga lume și aduce pe aceeași scenă cei mai doriți cinci regi ai muzicii electronice, alături de alți 150 de artiști, dintre care amintim FAITHLESS, PAROV STELAR, CLEAN BANDIT, SCOOTER, DUBFIRE, RUDIMENTAL DJ, CHASE and STATUS DJ. Cele cinci staruri electro-dance care vin în vară la UNTOLD, au ajuns pe primele locuri și într-un clasament făcut de revista Forbes, unde au fost clasați ca fiind cei mai bogați DJ din industrie. Adunate, averile lor sunt estimate la peste 150 de milioane de dolari.

MARTIN GARRIX, “tânărul savant” al muzicii electronice, pe numele lui real, Martjin Garritsen, a fost votat în 2015 de fanii din întreaga lume pe locul al III-lea în clasamentul DJ MAG TOP 100!

La doar 19 ani, pasiunea pentru muzica i-a adus lui MARTIN GARRIX o fabuloasă avere, premii internaționale, și desigur, un avion personal cu care călătoreste la cele mai apreciate festivaluri din lume. Cele mai importante distincții de până acum sunt din 2013 de la Dance Music Awards unde a fost ales DJ–ul anului și în 2015 la MTV Europe Music Awards unde a luat premiul pentru cea mai bună muzică electronică.

Artistul olandez l-a văzut pentru prima dată pe TIESTO în 2004, când avea 8 ani, la Jocurile  Olimpice de la Atena, moment în care și-a propus să-i calce pe urme legendarului TIESTO. Visul lui s-a împlinit 11 ani mai târziu când MARTIN GARRIX a produs prima melodie cu legendarul DJ, “The Only Way Is Up”, iar în vară la festivalul UNTOLD, elevul și profesorul se vor întâlni pe URSUS UNTOLD ARENA.

Deși a debutat în muzica electro-dance doar de patru ani, MARTIN GARRIX are deja colaborări cu artiști importanți precum: Ed Sheeran, Usher, Avicii, Hardwell, Afrojack, Dimitri Vegas&Like Mike și mai ales cu cel care l-a făcut să își dorească să ajungă un artist desăvârșit, Tiesto. În mai 2015, GARRIX coproduce și piesa lui Avicii care a făcut furori anul trecut, “Waiting for Love”.

UNTOLD, BEST MAJOR FESTIVAL 2015 ȘI BRANDUL ANULUI ÎN ROMÂNIA

UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015. UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scena vor urca peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: AFROJACK, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO, FAITHLESS, PAROV STELAR, Chase and Status DJ Set, Clean Bandit, Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y’akoto.